Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă (Grupul de Nave Mangalia) au depistat duminică, 9 mai, în jurul orei 18.30, un cetățean britanic care a trecut ilegal în România din Republica Bulgaria, pe jos, pe plajă. Acesta se plimba, în apropierea frontierei de stat, la aproxomativ 200 m distanță.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit că persoana în cauză este cetăţean britanic, în vârstă de 60 de ani.
Bărbatul nu îşi justifica prezenţa în zonă, astfel că a fost condusă la sediul Grupului de Nave Mangalia pentru cercetări suplimentare, anunță Poliția de Frontieră.
Acesta a susținut că se plimba pe plaja din apropierea frontierei de pe teritoriul Republicii Bulgaria și a trecut neintenționat în România, fără s-a realizez că a trecut granița, dar polițiștii îl contrazic și spun cp zona de frontieră era amenajată și delimitată corespunzător.
În cauză, se derulează verificări cu privire la încălcarea regimului juridic al frontierei de stat, cetățeanul britanic fiind preluat de autoritățile de frontieră bulgare, în baza protocolului româno-bulgar în vederea continuării cercetărilor.
Poliția de Frontieră Română informează publicul larg asupra faptului că, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, trecerea frontierei de stat a României de către persoane, mijloace de transport, mărfuri şi alte bunuri se face prin punctele de trecere a frontierei de stat autorizate, deschise traficului internaţional.